Premierul Emil Boc a declarat luni, la Aeroportul „Henri Coandă” înainte de a pleca spre Ankara pentru a participa la Summitul interguvernamental privind proiectul Nabucco, că acest proiect este eficient din punct de vedere economic şi mai puţin costisitor decât alte iniţiative promovate în regiune.
"Prin semnarea celor două acte România îşi exprimă la cel mai înalt nivel acordul şi susţinerea pentru proiectul Nabuco. (...) România a ales să participe în acest proiect al cărui atu principal este viabilitatea sa economică. Nabuco este eficient şi mai puţin costisitor decât alte iniţiative promovate în regiune. Aşadar, are toate avatajele necesare pentru a atrage investiţii şi furnizori şi pentru a putea funcţiona pe baze comerciale conform principiilor pieţei", a declarat Emil Boc.
Guvernul a aprobat în şedinţa de duminică seara forma finală a memorandumului cu privire la proiectul Nabucco, care include modificări propuse prin negocierile purtate în ultima perioadă, textul urmând să fie trimis în aceeaşi seară, spre aprobare, preşedintelui Traian Băsescu.
"Forma finală a mandatului a ţinut cont de ultimele negocieri care au avut loc în luna iunie între statele partenere cu privire la acest proiect. Memorandumul a fost trimis în această seară preşedintelui României, spre aprobare", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, la finalul şedinţei Executivului în care a fost aprobată noua
formă a memorandumului.
Prin modificările aduse textului în şedinţa de Guvern, premierul Emil Boc a fost mandatat să semneze Acordul din partea României, în locul preşedintelui Traian Băsescu. "Acordul interguvernamental privind proiectul Nabucco va fi semnat în numele României de către premierul Emil Boc, conform memorandumului aprobat în şedinţa Executivului", a declarat Muntean.
Guvernul s-a reunit duminică în şedinţă extraordinară, începând cu ora 21:00, pe tema proiectului Nabucco, în contextul în care premierul Emil Boc participă luni, la Ankara, la ceremonia semnării Acordului interguvernamental pentru construirea gazoductului Nabucco şi a Declaraţiei politice comune a celor cinci state angajate în proiect.
Bine ai venit la Astra!
Bine ai venit pe primul blog al agentiei de pariuri Astra Sport Bets! Cu siguranta vei gasi aici cele mai bune surse de castig alaturi de Astra Sport Bets
Astra Sport Bets
Blog Archive
-
▼
2009
(157)
- ► septembrie (20)
-
▼
august
(30)
- Programul meciurilor de astăzi, din manşa retur a ...
- Bourceanu: "Nu avem nimic de pierdut"
- "Becali nu-mi poate spune mie să plec! Poate face ...
- A decedat Toni Sailer
- Dinamo a depus plângere la poliţie împotriva supor...
- Derby-ul Steaua-Dinamo va fi condus de o brigadă d...
- Borcea: "Dacă recidivăm, cei de la UEFA ne-au tran...
- Ionel Ganea: "Sunt mulţumit de decizia UEFA! Merge...
- Victor Becali: "Au scăpat ieftin cu această decizie"
- Dănănae mai joacă fotbal abia în 2010
- Avem ambasador SUA
- Europarlamentarii români, prima zi la Strasbourg
- Ridzi si Tariceanu i-ar putea intoarce pe deputati...
- Combinatii anti-Basescu
- Ridzi şi Tăriceanu ar putea strica vacanţa aleşilor
- EBA, Becali şi Vadim cântă Odă Bucuriei
- Boc: Proiectul Nabuco este eficient economic şi ma...
- Băsescu, cel mai mediatizat şi mai criticat politi...
- Flutur nu o vede bine pe Ridzi
- Camera Deputaţilor se va reuni in şedinţă extraord...
- Consiliul National Secuiesc indeamna electoratul m...
- Programul lui Crin Antonescu pentru presedintia Ro...
- Nati Meir vrea să colaboreze cu Mihaela Rădulescu ...
- Criza la PSD Cluj: Social-democratii restructureaz...
- Europarlamentarii români participă mâine la prima ...
- Guvernul ia in calcul, la elaborarea noii Legi a p...
- Presedintele Romaniei, in viziunea lui Antonescu: ...
- ''Soc'' in lumea blogger-ilor: Ion Iliescu se retr...
- Principele Radu: Regele Mihai are grija de silueta...
- Fenechiu: PD-L se foloseşte de Tăriceanu pentru a ...
Pariuri Sportive Rezultate Live: Boc: Proiectul Nabuco este eficient economic şi mai puţin costisitor decât alte iniţiative
Pariuri Sportive Rezultate Live: Boc: Proiectul Nabuco este eficient economic şi mai puţin costisitor decât alte iniţiative
Pariuri Sportive Rezultate Live: Boc: Proiectul Nabuco este eficient economic şi mai puţin costisitor decât alte iniţiative