Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365
Se afișează postările cu eticheta Bucurestiul a fost trecut prin sita de Politie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bucurestiul a fost trecut prin sita de Politie. Afișați toate postările

Bucurestiul a fost trecut prin sita de Politie

In noaptea de miercuri spre joi, Bucurestiul a fost sub blocada. Dupa atacul din cartierul Primaverii, Capitala a fost inconjurata de zeci de dispozitive ale politistilor, care au filtrat orice masina care iesea din oras. Actele soferilor si pasagerilor erau verificate atent sub supravegherea mascatilor cu automatul la piept. Nu a existat nici un caz in care vreun sofer sa protesteze; fiecare incerca sa ajute cu ceva informatii. In cateva ore, politistii au efectuat descindere dupa descindere, in urma telefoanelor primite la dispecerat. Sute de oameni anuntau ca tocmai au vazut Audi-ul A4 din care s-ar fi aruncat "grenada". Statiile de emisie-receptie se incalzisera de atatea ordine. Zeci de patrule scanau din mersul dubei zonele dubioase. Noaptea de dupa atentatul din Primaverii a fost una in care politistii au ramas in strada, de la simplul agent pana la cel mai important chestor. Fantoma Audi-ului A4 Ora 23.00: filtrul de la Otopeni intra in alerta. Ajunge vestea ca cei care au aruncat grenada in fata Liceului Jean Monet se indreapta spre nordul Capitalei. Drumul National 1 este sub filtru total - e oprita pana si o Dacie a pompierilor. Soseaua este flancata de doua masini de interventie, cu girofarurile ros-albastre aprinse. Luptatorii DPIR de la Ilfov, cu cagulele trase pe fata si cu pustile in mana, patruleaza pe langa masinile oprite care au format deja o imensa coloana. Cei care au Audi sunt cei mai vizati. Ora 23.30: toate drumurile nationale care ies din Bucuresti sunt blocate de filtrele politistilor de la Ilfov. Fiecare sosea este periata de cate o echipa de mascati. Unul dintre cei opriti - la volanul unui A4 - spune ca a fost verificat si de alte doua filtre in Bucuresti. Ora 01.00: aproape 150 de politisti formeaza noi dispozitive la Chiajna, Mogosoaia, Afumati si Chitila. In Bucuresti, limuzina din care se presupune ca a fost aruncata grenada a ajuns un fel de fantoma - ba apare pe DN 7, ba in nordul Bucurestiului, ba pe o straduta din sectorul 3. La 1.20 se da alarma generala. O masina suspecta e gasita in cartierul Chitila. Fara numere, limuzina a fost abandonata langa Fabrica de Bere, la 500 de metri de filtrul mascatilor din Ilfov care patrulau pe podul de la intrarea in judet. Martorii au povestit ca Audi-ul suspect era inmatriculat cu numarul B-30-CDR. Politistii spuneau ca acesta este furat, iar numerele apartin unui Cielo. Curios, Nicolae Ciuraru - tatal fetitei grav ranite - este proprietarul unui Audi A 4 negru - identic cu cel cautat de fortele de ordine - dar care are numarul B-20-CRD! Clanul Jianu - ipoteza reglarii de conturi intre valutisti Ora 01.30: aglomeratie mare la Parchetul Bucuresti, de langa Universitate. Nicolae Ciuraru, tatal fetitei care a suferit cele mai grave rani, este chemat la audieri. Circula vestea ca Ciuraru era avertizat de acest atac. Dusmani ii sunt cei din clanul Jitaru, dealeri de droguri. Se pare ca Ciuraru se ocupa cu valuta falsa, iar intre cele doua tabere s-a iscat un razboi pe niste datorii. In mijlocul noptii, la Parchet sunt prezenti prefectul Capitalei, seful Politiei Bucurestiului, comandanti ai Jandarmeriei si procurorii sefi. Putin dupa doua noaptea se termina audierile: "Am stat de vorba cu Ciuraru, ca de la parinte la parinte", spune cineva de la jandarmerie. Nimeni dintre anchetatori nu confirma, dar nici nu infirma informatia privind reglarea de conturi. Nici macar Ciuraru nu spune nimic - e doar nervos fiindca "eu am venit sa le spun... si m-au lasat asa". Cineva crede ca Nicolae Ciuraru a venit la Parchet pentru a-i turna pe cei din clanul inamic. Mai-marii autoritatii locale dispar cu masinile de serviciu, facand partie prin zapada de o palma asternuta pe Magheru. Ciuraru se intoarce la Spitalul de Urgenta acolo unde, de cateva minute, fiica sa si-a revenit. Ora 3.00: La Spitalul de Urgenta e stransa toata familia micutei Mariana. Parintii sunt mai linistiti - fata a reusit sa vorbeasca. "Ne-a intrebat daca acum e urata. Se gandea ca schijele au slutit-o", povestesc cei din familia Ciuraru. Cativa bruneti care insotesc familia spun ca varianta reglarii de conturi intre familii este "intoxicare" - "credem ca cele vizate erau doua fete care se aflau in spatele Marianei. Sunt doua fete de clasa a 12-a si credem ca acestea aveau probleme cu cel care a aruncat grenada". Despre ocupatia lor, cei din familie nu prea vor sa spuna multe. Zic doar ca sunt "mici comercianti, cu standuri". Despre politie - "n-a facut nimic!". Limpeziri in zoriLa 4 dimineata, in Bucuresti mai circula doar dubele albastre ale Brigazii Speciale a Jandarmeriei - care a dislocat pentru intreaga noapte peste 50 de echipaje. Strazile pustii erau sub stapanirea filtrelor politistilor de la Circulatie, iar iesirile din Bucuresti ramasesera blocate de dispozitivele mascatilor de la Ilfov. Ultimele informatii erau ca infractorii "sunt pe fuga", insa pana la prinderea lor nu mai este mult timp. Urmarirea limuzinei a fost oprita spre dimineata - inca de la ora 3 se stia ca incarcatura explozibila nu a fost aruncata din vreo masina. "Pachetul" fusese expediat de pe trotuarul de vizavi!