erioada de acalmie ce părea să se fi lăsat asupra lumii politce româneşti, după desemnarea, de către preşedintele Băsescu a lui Theodor Stolojan în funcţia de premier, a fost zdruncinată, astăzi, de vestea că acesta din urmă renunţă la mandatul onorabil.
Motivele nu au fost unele clare, proaspătul premier invocând vârsta înaintată şi necesitatea revigorării clasei politice prin promovarea generaţiei tineri. Adică, Stolojan a urmat înţelept sfatul dat de preşedinte cu numai o zi în urmă. Acum, tot ce se poate face sunt speculaţii asupra motivelor reale ale demisiei şi asupra verticalităţii politice a lui Theodor Stolojan.
Acesta a rămas în memoria tuturor printr-o altă demisie, în urmă cu patru ani, tot într-un moment crucial din punct de vedere politic. Desemnat, în 2004, candidat pentru funcţia de preşedinte al României, din partea Alianţei Dreptate şi Adevăr (D.A), Stolojan şi-a anunţat retragerea din cursă, tot atât de brusc şi de slab justificat ca şi acum.
El s-a îmbolnăvit subit, făcând posibilă astfel victoria lui Traian Băsescu, care a plâns în direct
de mila „dragului Stolo”. După alegerile parlamentare din acest an şi după configurarea parteneriatului PDL-PSD, puţini au mai fost cei care au crezut în posibilitatea desemnării lui Theodor Stolojan în funcţia de premier, deşi el fusese anunţat şi confirmat drept candidatul numărul unu din partea democrat-liberalilor.
Numirea acestuia de către preşedinte a liniştit, în cele din urmă, clasa politică, ale cărei gânduri şi interese au fost strămutate către portofolii ministeriale sau, cum s-a întâmplat azi, către luarea în primire a mandatelor de parlamentar. Vestea renunţării lui Stolojan la fotoliul de premier a venit brusc, urmată la foarte scurt timp de aceea a desemnării noului premier, în persoana lui Emil Boc, pe care clasa politică l-a perceput, adesea, drept marioneta prezidenţială.
Surse politice spun că retragerea lui Stolojan a fost regizată de la Cotroceni şi că preşedintele a dorit un prim-ministru „bun executant”, în scopul asigurării în Parlament a unei majorităţi puternice, loiale lui.
