inistrul Finanţelor care a rupt ultimul acord cu FMI, Sebastian Vlădescu, crede că un nou acord cu Fondul ar fi foarte util. Vecinii României s-au împrumutat încă de luna trecută.
România ar trebui să negocieze cu Fondul Monetar Internaţional, la începutul lunii ianuarie, o facilitate de susţinere în valoare de până la 20 de miliarde de euro
, pentru finanţarea deficitelor, pe care să nu o tragă decât în caz de nevoie, a declarat sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX Sebastian Vlădescu, fostul ministru al Finanţelor.
„În nici un caz un aranjament cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu ar face rău României. Suma este într-adevăr mare, dar uitaţi-vă cât au negociat Polonia şi Ungaria“, a spus Vlădescu.
El a menţionat că un astfel de aranjament ar putea întări şi încrederea investitorilor străini în capacitatea autorităţilor de la Bucureşti de a gestiona criza.
Ionuţ Popescu, pedelistul care se afla ieri în pole-position la funcţia de ministru al Finanţelor, a refuzat să se pronunţe asupra opţiunilor sale cu privire la un acord cu FMI pe motiv că partidul se afla în silentio stampa în perioada de negociere a portofoliilor din viitorul guvern.
Însă, pe vremea când era ministru al Finanţelor, în 2005, el a sprijinit acordul României cu FMI. Surse din partid spun că Popescu ar agrea şi acum ideea unui acord cu Fondul.
De asemenea, săptămâna trecută, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, a menţionat că România ar putea apela la sprijinul FMI dacă bugetul statului va intra în dificultate.
Recent, secretarul general al Asociaţiei Europene a Băncilor Publice (AEPB), Henning Schoppman, a declarat că ar fi înţelept ca România să ceară un împrumut FMI, precum Ungaria, care a fost avantajată de acord în actualul context internaţional şi în situaţia ratingurilor.
În octombrie, Juan Fernandez-Ansola, oficialul FMI pentru România şi Bulgaria, a spus că instituţia este pregătită în orice moment să ajute autorităţile de la Bucureşti să păstreze echilibrele macroeconomice.
Declaraţia reprezentantului FMI a venit în contextul în care, în afară de Bulgaria (care are Consiliu Monetar), toţi vecinii României au încheiat recent acorduri cu Fondul în cadrul cărora au primit diferite sume pentru redresarea economiilor.
Luna trecută, autorităţile sârbe au încheiat un acord cu oficialii FMI asupra unui program
de creditare în valoare de 518 milioane de dolari, menit să ajute Belgradul să depăşească situaţia de criză. Tot în noiembrie, Ucraina a primit de la FMI un împrumut de 16,5 miliarde de dolari pentru a-şi ajuta băncile în prag de faliment şi a ajuns la un acord condiţionat de schimbări ale politicilor monetare şi valutare.
FMI a aprobat, de asemenea, un împrumut de 15,7 miliarde de dolari pentru Ungaria, destinat unui program de stabilizare a economiei
naţionale.
Este puţin probabil ca Bulgaria să solicite un ajutor extern având în vedere că economia ţării funcţionează sub Consiliu Monetar, în care leva e legată de euro, şi are o politică fiscală de austeritate.
Bine ai venit la Astra!
Bine ai venit pe primul blog al agentiei de pariuri Astra Sport Bets! Cu siguranta vei gasi aici cele mai bune surse de castig alaturi de Astra Sport Bets
Astra Sport Bets
Blog Archive
-
▼
2009
(157)
- ► septembrie (20)
-
▼
iulie
(35)
- Filosofia canibalilor si Justitia, in culisele neg...
- UDMR, in pragul disperarii
- Miron Mitrea: Probabil de mâine seară vom discuta ...
- Anexele secrete ale Parteneriatului: Parlamentarii...
- Retragerea lui Stolojan, regizată de la Cotroceni?
- Independent la Justitie
- Emil Boc, cel mai tânăr prim-ministru de după 1990
- România, ameninţată de spectrul acordului cu FMI
- Senatul si Camera Deputatilor se reunesc luni pent...
- Cum au ajuns doi giganti auto sa ceara ajutor stat...
- Prima zi de lucru: 36 de deputaţi absenţi
- Emil Boc va participa la întâlnirea membrilor cond...
- Silviu Prigoană, Elena Udrea, Cristian Ţopescu şi ...
- Bursa zvonurilor: Cabinetul Stolojan va avea mai m...
- Tariceanu: voi deveni liderul opozitiei, PSD a ale...
- Alianta PSD - PD-L confirma intelegerea dintre Tra...
- Videanu, Berceanu şi Oltean, victimele preşedintelui
- "Stolojan nu mai are viitor politic"
- Geoană şi Boc au semnat Pactul - pentru România şi...
- SURSE: PSD ia in calcul ruperea aliantei cu PD-L
- Razvan Lucescu impotriva Rapidului
- Trei gimnaste ruse şi antrenoarea lor au decedat î...
- Porci tatuaţi pe post de artă
- U2 amana lansarea albumului din prea multa inspiratie
- Teatru la mare
- România, invitată la Festivalul de Film de la Camb...
- Mircea Cărtărescu reprezintă România la "Festivale...
- Doctorul Georgescu: rezident în SUA, poet al extre...
- Teatrele bucureştene încep noua stagiune cu texte ...
- Voci din Romania la Goteborg
- O lume întreagă cântă pentru Pavarotti
- Trafic blocat la ieşirea din Capitală pe DN1
- Proiectul Monumentului Holocaustului din Bucuresti...
- Copii de închiriat pentru cerşit
- Cocsul încărcat pe patru barje din portul Constanţ...
Pariuri Sportive Rezultate Live: România, ameninţată de spectrul acordului cu FMI
Pariuri Sportive Rezultate Live: România, ameninţată de spectrul acordului cu FMI
Pariuri Sportive Rezultate Live: România, ameninţată de spectrul acordului cu FMI